Untitled Document
ATENTIE!! Acest site reprezinta forma veche a paginii oficiale a Departamentului pentru lupta antifrauda.
Pentru a vizualiza noul site al DLAF, accesati antifrauda.gov.ro
English | Hartă site | Contact

COMUNICAT
privind organizarea seminarului Schimb de bune practici în domeniul protecţiei intereselor financiare ale Uniunii Europene în România – abordarea penală

În perioada 3 – 4 aprilie, Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF în parteneriat cu Institutul Naţional al Magistraturii – INM organizează la București seminarul de formare profesională cu tema Schimb de bune practici în domeniul protecţiei intereselor financiare ale Uniunii Europene în România – abordarea penală. Lucrările seminarului vor fi deschise de Cristina ROTARU-RADU, directorul Institutului Naţional al Magistraturii și de Marius Cătălin VARTIC, șeful Departamentului pentru lupta antifraudă – DLAF.

Evenimentul reunește magistraţi care au instrumentat cazuri de fraude cu fonduri europene din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secţia Penală, Direcției Naționale Anticorupție, tribunalelor București, Vaslui, Covasna, Dolj, Curții Constituționale a României, un investigator din cadrul Oficiului European de Luptă Antifraudă, reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, Autorității de Audit, Consiliului Concurenței, Agenției Naționale de Integritate, DLAF și un profesor din cadrul Facultății de Științe Politice Administrative și ale Comunicării, Universitatea Babeș-Bolyai.

În prima zi, dezbaterile se vor axa pe aspectele teoretice și practice incidente PIF, cu accent pe fraudele în achizițiile publice (conflictul de interese și practicile anticoncurențiale). Cea de-a doua zi a evenimentului va fi dedicată viziunii academice asupra vulnerabilităților din legislația privind achizițiile publice, care ar putea da naștere la fraude și cooperării în cadrul Grupului de lucru Frauda în Achiziţiile Publice, din cadrul Comitetului Consultativ pentru Coordonarea Luptei Antifraudă (COCOLAF) al OLAF. Dezbaterile asupra unor studii de caz reale sau ipotetice vor încheia lucrările seminarului.

Evenimentul este primul organizat în acest an, în cadrul unui nou proiect naţional de formare profesională continuă a magistraţilor în domeniul protecţiei intereselor financiare ale UE (PIF), demarat de DLAF. Cel de-al doilea eveniment, intitulat Schimb de bune practici în domeniul protecţiei intereselor financiare ale Uniunii Europene în România – abordarea administrativă, se va organiza la Bucureşti, în perioada 9 – 10 octombrie 2017.

Cele două seminarii continuă seria evenimentelor de formare a magistraților care instrumentează cazuri de fraude cu fonduri europene şi a reprezentanților autorităţilor naţionale cu atribuții în domeniul protecției intereselor financiare ale UE, organizate în parteneriat cu Institutul Naţional al Magistraturii încă din anul 2014. Acestea reprezintă un exerciţiu de cooperare în domeniul luptei împotriva fraudei şi a neregulii care afectează interesele financiare ale UE în România, având drept scop principal schimbul de informaţii referitor la rolul şi importanţa activităţii fiecărui participant în domeniul PIF ale UE, la greutăţile întâmpinate în practică, precum şi la noutățile și inițiativele europene/naționale în domeniul PIF. În plan secundar, discuţiile vor urmări şi identificarea măsurilor legislative care să ducă la îmbunătăţirea condiţiilor legale pentru o luptă antifraudă, naţională şi europeană, mai eficientă.

Agenda evenimentului PDFDOC










Bucureşti, 3 – 4 aprilie 2017

Oficialii europeni despre activitatea DLAF
Giovanni Kessler, Directorul General al OLAF:
"Colaborăm foarte bine cu Direcţia de Luptă Antifraudă - DLAF ."
"Departamentul de Luptă Antifraudă - DLAF este un bun exemplu şi pentru alte state membre. Suntem foarte mulţumiţi. Ne bucurăm că este foarte operativ şi noi beneficiem de activitatea lui, ne este de folos."

Continuare

OLAF-DNA investigaţie comună într-un caz de fraudă şi corupţie în cadrul programului de distribuire gratuită de alimente în România
Continuare


Legislatie UE
Guvernul Romaniei - Departamentul pentru lupta antifraudă - DLAF
Despre noi | Legislaţie | Controlul fondurilor europene | Coordonarea instituţiilor naţionale | Cooperarea cu OLAF

© Departamentul pentru lupta antifraudă - DLAF