Untitled Document
ATENTIE!! Acest site reprezinta forma veche a paginii oficiale a Departamentului pentru lupta antifrauda.
Pentru a vizualiza noul site al DLAF, accesati antifrauda.gov.ro
English | Hartă site | Contact

COMUNICAT DE PRESĂ 
privind semnarea Protocolului de colaborare între Departamentul pentru lupta antifraudă - DLAF şi Facultatea de Drept a Universităţii Alexandru Ioan Cuza (Iaşi), 19 septembrie 2017

Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF şi Facultatea de Drept a Universităţii Alexandru Ioan Cuza (Iaşi) au semnat, în data de 19 septembrie 2017, un Protocol de colaborare, care are drept scop asigurarea educației și formării profesionale specializate în domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene (PIF), prin programe specifice.

Cele două instituţii se angajează să organizeze și să desfășoare acțiuni de formare profesională, respectiv cursuri, seminarii, conferințe, ateliere, schimburi de bune practici, referitoare la protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene. De asemenea, conform prevederilor Protocolului semnat de cele două părţi, se vor putea realiza lucrări, studii, analize și cercetări științifice în domeniul PIF.

În calitatea sa de coordonator al luptei antifraudă, DLAF consideră că prevenţia prin educaţie este primul pas în diminuarea fenomenelor negative din societatea românească, precum frauda şi corupţia. Consecvent acestui principiu, DLAF se plasează ca un partener de încredere pentru instituţiile de învăţământ care doresc să contribuie la educaţia şi formarea tinerilor studenţi, cetăţeni europeni cu drepturi şi obligaţii.

Oficialii europeni despre activitatea DLAF
Giovanni Kessler, Directorul General al OLAF:
"Colaborăm foarte bine cu Direcţia de Luptă Antifraudă - DLAF ."
"Departamentul de Luptă Antifraudă - DLAF este un bun exemplu şi pentru alte state membre. Suntem foarte mulţumiţi. Ne bucurăm că este foarte operativ şi noi beneficiem de activitatea lui, ne este de folos."

Continuare

OLAF-DNA investigaţie comună într-un caz de fraudă şi corupţie în cadrul programului de distribuire gratuită de alimente în România
Continuare


Legislatie UE
Guvernul Romaniei - Departamentul pentru lupta antifraudă - DLAF
Despre noi | Legislaţie | Controlul fondurilor europene | Coordonarea instituţiilor naţionale | Cooperarea cu OLAF

© Departamentul pentru lupta antifraudă - DLAF